CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE
Panagiotis I. Spyropoulos
Președinte, membru executiv
S-a născut în 1966. Locuiește în Atena, Grecia.
Panagiotis Spyropoulos este absolvent al Universității de Economie din Atena.
S-a alăturat conducerii Grupului INFORM în 2011, în timp ce în perioada 2002-2005 a colaborat și cu Grupul în calitate de Director Financiar al Grupului. Are peste 25 de ani de experiență în domeniile Management & Financiar în diferite sectoare, cum ar fi serviciile, retail, domeniul industrial și bunurile de consum. Per ansamblu, a lucrat timp de 20 de ani în companii cotate la bursă – în ultimii 10 ani ca Director General sau Director General al Grupului, iar în cei 10 ani anteriori ca Director Financiar sau Director Financiar al Grupului.
La sfârșitul anului 2013, domnul Spyropoulos a preluat funcția de Director General al Austrian Card Viena și a fost membru al Consiliului de Administrație și Director General al AUSTRIACARD AG de la mijlocul anului 2013.
Ilias G. Karantzalis
Vice president – Membru neexecutiv
S-a născut în 1958. Locuiește în Atena, Grecia.
Ilias Karantzalis a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Atena și deține diplome DEA Droit des Affaires et Droit Economique și DESS Banque et Finances de la Universitatea Paris I Pantheon – Sorbona. Este avocat, membru al Baroului din Atena și consilier juridic al companiilor din 1984, având ca domenii principale de expertiză dreptul corporativ, valorile mobiliare, fuziunile și achizițiile, dreptul comercial și fiscal.
Domnul Ilias Karantzalis este membru al Consiliului de Administrație al INFORM S.A. din anul 2003 și membru al Consiliului de Supraveghere al AUSTRIACARD AG încă de la înființarea sa.
Georgios I. Triantafyllidis
Membru neexecutiv
Georgios Triantafyllidis este absolvent al Universității de Economie și Afaceri din Atena. A lucrat din 1977 ca și director de vânzări în companii grecești și multinaționale bine cunoscute din Grecia, precum și în străinătate în diferite sectoare pe piețele B2C și B2B. Lucrează în companie din 1987 și a ocupat funcțiile de Director General și membru al Consiliului de Administrație al filialelor Grupului.
Emmanouil – Evaggelos N. Lekakis
Membru independent neexecutiv
Emmanouil – Evaggelos Lekakis este membru independent și neexecutiv al INFORM din martie 2016. Este absolvent al Universității de Economie și Afaceri din Atena. Are o experiență vastă în calitate de Director Financiar și General în companii mari listate la bursa din Atena (ASE).
Ioannis A. Menagias
Membru independent neexecutiv
S-a născut în 1947 în Cairo, Egipt. Locuiește în Voula, Attica, Grecia.
A absolvit institutul de învățământ superior din Glion. A lucrat în compania INFORM S.A. din 1984 până în 2015. Are o experiență vastă în calitate de Director de Vânzări – Exporturi în domeniul sistemelor informatice tipărite.
Eleni Palidi
Membru independent neexecutiv
Helen Palidi deține o diplomă de licență în Administrarea Afacerilor și cunoaște limba engleză și spaniolă.
Helen și-a început cariera de lungă durată și de mare succes în domeniul bancar în 1970, ocupând posturi de conducere în instituții importante.